Așa
cum anunțam la sfârșitul anului 2013, an în care Asociația de Turism Chindia
aniversa 30 de ani de la constituire, o mare parte din vechii membri ai ATC,
așanumiții “dinozauri”, au lansat o provocare montaniarzilor dâmbovițeni (și nu numai)
inițiind Top 14 – topul cuceririi fiecăruia din cele 14 vârfuri peste 2500 m
din România. Dar, fiindcă ideea acestui nou top a venit din partea unui veteran
al turismului montan, proiectul a fost numit Top 14 - Senectute. Ascensiunile
au început încă din luna ianuarie 2014, ocazie cu care, în prima tură, au fost “cucerite” trei vârfuri din
Bucegi – Omu (2505 m), Capul Morarului (2501 m) și Bucura sau Vârful Ocolit
(2503 m). Fiindcă următoarele vârfuri erau mai îndepărtate și relativ mai
greu de urcat, următoarea etapă a fost programată în august, ocazie cu care au
fost escaladate vârfurile Moldoveanu (2544 m) și Viștea Mare (2527 m), vârfuri
ce constituie “piramida României” aflată în masivul
Făgăraș din Carpații Meridionali. Fiindcă în Făgăraș se află 8 din cele 14
vârfuri peste 2500 m din România, expediția din luna septembrie a fost dedicată
atacării și “cuceririi” a două vârfuri mai izolate, aflate în lateralul potecii
turistice ce duce din Făgăraș spre Piatra Craiului, vârfurile Hârtopul Darei
(2506 m) și Dara (2501 m). Astfel, în primul “mileniu” de existență al dinozaurilor, au fost atinse 7 din cele 14 vârfuri din topul
amintit. Acest proiect se va finaliza în 2015, iar expedițiile interne se vor
constitui ca etape de antrenament pentru marile expediții externe ce își propun
continuarea Top 28 – topul cuceririi celor mai înalte cote din fiecare țară a
Uniunii Europene. Sunt preconizate, ca mari obiective, simbolul alpinismului
european, vârful Mont Blanc (4810 m) din Alpii francezi și vârful Gerlachovsky
(2655 m) din Tatra Mare, cel mai înalt vârf din Slovacia, dar și din lanțul
carpatic.
Astăzi,
15 decembrie 2014, se împlinesc 31 de ani de la constituirea Clubului de Turism
Chindia (devenit, ulterior, Asociația de Turism Chindia), iar zilele următoare
vom aniversa “deja” un “mileniu” de activitate
a dinozaurilor de la CHINDIA JURASIC PARK.
Nicu Posta
Președinte fondator Clubul de Turism Chindia
Liderul Grupului de inițiativă Chindia Jurasic
Park
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu