Conform tradiției din ultimele două decenii, la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie, montaniarzii dâmbovițeni grupați în jurul Asociației Chindia Jurasic Park și/sau al Asociației Ecologice Floare de Colț, planificau câte o expediție, de principiu, externă, pentru a duce „peste mări și țări” simbolurile Cetății Târgoviște și ale României.
Și, fiindcă proiectul TOP 28, topul cuceririi celei mai
înalte cote din fiecare țară a Uniunii Europene este spre final, „dinozaurii”
dâmbovițeni au plecat spre o țară vecină, Serbia, cu un triplu obiectiv:
a. Cucerirea celui mai înalt vârf al Serbiei, vârful Midžor (2169 m), aflat în munții Stara Planina, cunoscuți, în vremurile trecute ca anticul Hemus. Un munte relativ scund, dar un traseu lung, de peste 16 km dus-întors, pe un vechi dtum militar (amintind de Drumul Grănicerilor din Bucegi - Leaota). Vârful se află chiar pe granița dintre Serbia și Bulgaria.
b. Descoperirea, localizarea a trei sate din Serbia, cu
numele Trgovište, și anume: Trgovište
(Knjaževac), respectiv, Trgovište (Sokobanja) și Trgovište (Kraljevo).
În drum spre zona montană, a fost vizitat primul sat din această listă.
c. Descoperirea, localizarea și contactarea autorităților
locale din
orășelul Trgovište (Districtul Pčinja), situat în sudul extrem al Serbiei, în apropiere de granița cu Macedonia de
Nord. Este un orășel mic care
servește drept centru administrativ pentru municipiul Trgovište, care cuprinde în jur de 35
de sate.
Pentru acest obiectiv am alocat
o zi întreagă, am mers peste 200 km, dar efortul a meritat. După ce am intrat
prin mai multe instituții mai mici (gen biserică, spital, administrație
financiară etc.), am găsit un tânăr vorbitor de limbă engleză care a înțeles
scopul sosirii noastre acolo și ne-a dirijat la sediul Autorității municipale
unde am stat de vorbă cu fostul Primar al municipiului, actualmente Deputat în
Parlamentul Serbiei.
Acesta a contactat telefonic
pe primarul din comuna Șvinița (județul Mehedinți, România) și am făcut un
dialog în trei, legat de subiectul vizitei noastre. Cu această ocazie, am aflat
că acest municipiu (oficial, opština) a făcut demersuri, în 2023,
prin intermediul Ambasadei Serbiei la București de a se înfrăți cu orașul Târgoviște
din România și cu orașul Târgoviște din Bulgaria. Întrucât acel demers nu a fost
finalizat, vor relua dialogul, la nivel de Unități administrativ-teritoriale și
vor iniția o întâlnire comună.
Deși timpul este scurt, ei
ne-au anunțat că vor sărbători Ziua localității lor, în data de 15 septembrie.
În paralel, o parte din funcționarii instituției ne-au prezentat zona, din
punct de vedere turistic și ne-au invitat să le vizităm țara. De menționat că,
prin anii 2000, scriitorul, jurnalistul și editorul /Editura Macarie/ Mihail I.
Vlad a organizat mai multe întâlniri, cu românii de pe valea Timocului și din
Banatul sârbesc! La final, am înmânat bannerul expediției noastre și am făcut
poze cu majoritatea persoanelor din conducerea instituției!
Cu bucurie, cu sufletul împăcat că am găsit o localitate cu nume
apropiat de al municipiului nostru, a doua zi am plecat spre casă, cu “sacoșa
plină” de imagini, de oameni, de locuri. În tranzit prin Bulgaria, am vizitat
și peștera Măgura, recunoscută pentru desenele rupestre descoperite în ea!
Așa că, în data de 8 septembrie, la ceas omagial dedicat Nașterii Maicii
Domnului, protectoarea Cetății Târgoviștei, avem puterea de a spune, cu inima
deschisă:
La mulți ani, TÂRGOVIȘTE!
La mulți ani, târgovișteni!
Nicolae Posta
Președinte Asociația Chindia Jurasic Park
Presa:

