În perioada 23-26 octombrie 2022, Asociaţia Chindia Jurasic Park a coordonat derularea proiectului "SĂNĂTATE PE CĂRĂRI MONTANE", proiect cofinanțat de Ministerul Familiei,Tineretului și Egalității de Șanse și integrat în cadrul Anului European al Tineretului.
Cei 40 de tineri, din mai multe județe ale
țării, au profitat atât de ospitalitatea gazdelor de la Tabăra Căprioara, administrată de
Carpatmontana SA, cât și de frumoasa vreme de toamnă care i-a îndemnat la
mișcare, la sport, la drumeție. Încă din prima seară, tinerii au fost puși în
temă în legătură cu zona în care se află, la „granița” dintre cele două
frumoase masive montane dâmbovițene, Bucegi și Leaota, munți plini de frumuseți
naturale, dar și de interesante monumente tehnice (Hidrocentrala
Dobrești-1930/a doua din țară!, Hidrocentral Moroeni-Gâlma-1955, Banda rulantă
Lespezi-Lotul 4-anii 80).
Luni dimineața au fost formate două grupe
a câte 20 de tineri care au avut trasee și obiective complementare: prima grupă
a urcat pe drumul forestier spre Cheile Răteiului, a explorat mica, dar
frumoasa „Peșteră cu bolovan” din cheile Răteiului, apoi a coborât spre zona de
cățărare-rapel. Grupa a doua a mers direct la stânca de rapel (aflată în zona
inferioară a văii Răteiului) și, cu echipament specific, au pășit, unii dintre
ei pentru prima dată, pe traseul amenajat (dublă asigurare!) pentru această
activitate plină de adrenalină. Alături, pe altă stâncă cu „prize” mai multe,
și-au exersat și demonstrat dexteritatea și abilitatea de a urca, aproape pe
verticală, spre o țintă cât mai înaltă. După finalizarea probelor acestui
atelier, grupa 2 a plecat la drum, pentru a se intersecta cu grupa 1 și a
parcurge, în sens invers, traseul parcurs de ei. Seara, programul a continut cu
discuții legate de marcajele turistice, dar și de marcaje specifice rezervațiilor
din cadrul Parcului Natural Bucegi.
Ziua a treia a inclus un nou traseu de
drumeție, pe o potecă nemarcată, spre captarea de pe valea Raciului. Au fost
prezentate câteva formațiuni antropice, făcute de om, pentru accesul (cam prin
anii 60) spre cheile Raciului și spre minibarajul din acea zonă. La întoarcere,
au fost refăcute mai multe marcaje turistice („cruce albastră”) de pe cel mai
lung traseu din Bucegi (Moroeni-Dobrești-Scropoasa-Bolboci-Padina-Peștera-Babele-Caraiman-Bușteni)
și au fost colectate multe gunoaie/deșeuri aruncate de oameni „indiferenți” la
frumusețea și măreția naturii. După amiaza a fost alocată unui calup de
informații legate de pericole în munți și despre semnale de prim-ajutor
strângerii de lemne uscate pentru tradiționaalul foc de tabără. Seara, doi
vechi membri ai Chindiei (Petrică Porumb și David Mălăuț) au cântat, pe ritmuri de chitară, frumoase „hituri”
ale drumeților montani.
Ultima zi a taberei a fost alocată
prezentării, teoretice, a orientării turistice, şi a orientării sportive, cu
busolă. Verificarea cunoștințelor a fost făcută în cadrul unui concurs în
cadrul căruia exuberanța și ambiția concurenților a confirmat că tema a fost
bine înțeleasă.
La ora prînzului, la ceas de bilanț,
fiecare participant la tabără a primit câte un tricou, câte o diplomă și o
insignă și au fost rugați să spună un cuvânt despre această tură. Majoritare au
fost ideile legate de: noutăți – frumusețe – aventură – adrenalină – sănătate –
revenire!
Sintetic, un proiect reușit, cu activităţi specifice turismului montan specializat,
ca formă de educație pentru sănătate şi de promovare a unui stil de viață
sănătos.
Posta Nicolae
Preşedinte ACJP, coordonator proiect
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu