În perioada 3-7 iulie 2022, pe inedite trasee din Bucegi, s-a derulat proiectul "TÂNĂRUL RANGER CERCETAŞ", proiect finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița și implementat de Asociația Chindia Jurasic Park pentru 36 de tineri cercetași din cadrul Centrului Local "Aventura" Pitești, din cadrul Organizaţiei Naţionale "Cercetaşii României". Întrucât scopul principal al taberei a fost educația ecologică a tinerilor și prezentarea, la fața locului, a cât mai multor rezervații sau monumente ale naturii din Parcul Natural Bucegi, programul a fost structurat pe această tematică, dar a ținut cont și de prognoza meteo.
Încă din prima zi (duminică, 3 iulie 2022), în după-amiaza
sosirii la munte, a fost vizitată Peștera Ialomiței, binențeles, după studierea
interesantelor imagini prezentate în cadrul expoziției fotodocumentare (sub formă de gravuri, fotografii și
texte, despre începuturile turismului montan în Munții Bucegi), organizate
în grota Mihnea Vodă.
Ziua a doua (luni, 4 iulie 2022) a debutat cu parcurgerea
circuitului din rezervația Turbăria Lăptici, apoi au fost vizitate celebrele
Chei ale Tătarului, loc unde legendele s-au îmbinat cu informații detaliate
legate de geologia, de fauna și flora zonei sau despre traseele de alpinism
amenajate, pe înalții pereți ai cheilor. Dar, greul etapei a început abia la
urcarea, pe marcaj „triunghi galben”, pe spectaculoasa Vale a Tătarului, în
pereții căreia se găsește adevărata Peșteră a Ursului, cel mai înalt (ca
altitudine) loc din România, cu urme de locuire, încă din Paleolitic. Pajiștile
cu floră termofilă (iubitoare de căldură) au încântat ochii viitorilor rangeri,
iar explicațiile despre exocarstul zonei (chei, lapiezuri) sau despre endocarst
(peșteri sau avene) au mai ostoit din efortul depus la urcare. Coborârea s-a
făcut pe altă variantă, astfel încât programul a fost relativ diversificat. În
condiții în care ploaia ne dădea târcoale, după- amiaza a fost alocată
prezentării temelor legate de orientare turistică și de orientare sportivă. Un
concurs antrenant a arătat că teoria a fost bine asimilată, iar forma sportivă
a decis câștigătorii unui concurs organizat pe echipe.
După studierea prognozei meteo, „ziua cea mai lungă”, a
ascensiunii spre vârful Omu, a fost aleasă ca fiind ziua de marți, iar
obiectivul a fost „atacat” pe două variante: o primă grupă a urcat în zona
Babele, prilej de a vedea cele două monumente ale naturii, Babele și Sfinxul şi
de a asculta explicații științifice legate de fenomene de eroziune eoliană sau
legende legate de tuneluri şi trasee energetice. Traseul pe Platoul Bucegi a
permis frumoase tururi de orizont atât spre crestele Bucegilor, cât și spre
vecinii acestuia, spre Leaota, Piatra Craiului, Piatra Mare sau munții Baiului.
După două mici reprize de ploaie, s-a ajuns la vârful Omu, iar acolo am fost
primiți, cu un ceai fierbinte, de personalul Stației Meteo (stația meteo este
cea mai înaltă așezare permanentă din România). A doua echipă a urcat pe valea
Sugărilor, a trecut pe sub Cerdac și a ajuns la cea mai înaltă cotă naturală
din Bucegi, la 2507 m. După un lung șir de fotografii în fața cabanei (o parte
din copii aveau 7-8 ani, iar momentul trebuia imortalizat!), a urmat coborârea,
în comun, pe marcaj „bandă albastră”, cu trecere pe la Mecetul turcesc și
Cascada Obârșiei. Pe acest traseu se află și un relict glaciar, un conifer mai
rar (Zâmbrul – pinus cembra), iar
informațiile primite despre el, ca și despre jnepeni, scoruși, ienuperi,
conglomerate, calcare etc. au încântat micii drumeți. Oboseala și-a spus
cuvântul, iar somnul a fost o binecuvântare, după o ciorbă caldă și o friptură
delicioasă.
Ziua a patra (miercuri, 6 iulie 2022) a permis tinerilor
să-și arate curajul, dar și abilitatea, în atelierele de cățărare (desigur,
asigurată!) și de rapel, desfășurate pe o mică stâncă din apropierea pensiunii
Gură de Rai, locul unde am beneficiat de servicii de cazare și masă. După-
amiaza a fost alocată unor jocuri în poiana de lângă pensiune sau unei ture
rapide spre Cascada Burlacului, aflată în porțiunea finală a celebrelor chei
ale Horoabei. A fost o zi care s-a încheiat cu amenajarea clasicului foc de
tabără. După ora 21, gazdele au aprins o piramidă de lemne, iar tinerii au
cântat la chitară cântece de munte, după ce „au ras” cele 5-6 platouri cu
gogoși calde, cu dulceață de afine, aduse de personalul pensiunii.
Desigur, și ultima zi a avut programul ei. Grație
informațiilor primite de la rangerii Parcului Natural Bucegi (PNB), ne-am
îndreptat spre o potecă tematică, deschisă de compania finlandeză Tornator, în
zona Padina-Peștera, aproape de valea Lăptici. Poteca, botezată „The Flying Dragon” (Dragonul zburător),
are o lungime de aproape 1 kilometru și include 10 panouri, cu informații, în
limba română și engleză, despre floră,
faună, soluri, oamenii din munte. Pe
baza unui QR code se pot obține informații mai multe sau se pot vedea imagini
din masivul Bucegi. La întoarcere, tinerii cercetași (viitori rangeri, sperăm
noi) au participat și la clasica (dar, din păcate, necesara) acțiune de ecologizare.
După cinci zile pline, de vizitare a
principalelor rezervaţii şi monumente din Parcul Natural Bucegi, cercetașii au
plecat profund impresionați de cele văzute și auzite și au promis că vor reveni
în zona montană a județului Dâmbovița. Imaginile anexate ni-i arată în
multitudinea de activităţi la care au participat.
Posta
Nicolae
Preşedinte
ACJP, coordonator proiect
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu