Asociaţia
Chindia Jurasic Park, implementează în perioada 15 iulie - 15 septembrie 2021,
în parteneriat cu Asociaţia Ecologică Floare de Colţ şi cu finanţare din partea
Consiliului Judeţean Dâmboviţa, proiectul "CIVIC MONTAN 21".
Scopul proiectului este atragerea elevilor din judeţul Dâmboviţa, în activităţi tematice educative, pentru creşterea gradului de informare şi sensibilizare asupra vieţii comunităţii şi dezvoltarea unei atitudini civice, în mediul montan.
Astfel, în perioada 9-13 august 2021, la Complex Turistic
Cerbul din munţii Bucegi se vor desfăşura activităţile teoretice şi practice
ale taberei tematice de educaţie civică montană, în mijlocul naturii. Un număr
de 32 de tineri din judeţ, coordonaţi de monitori ai asociaţiei, vor deprinde
tainele naturii parcurgând trasee de drumeţie, luând parte la activităţi de
alpinism, speologie, orientare cu busola, ecologizare şi refacere a marcajelor
turistice din zonă.
Proiectul
va contribui astfel la promovarea şi protejarea Rezervaţiilor şi monumentelor
din Parcul Natural Bucegi şi va stimula participarea tinerilor la activităţi de
educaţie ecologică montană.
Posta
Nicolae
Preşedinte
ACJP, coordonator proiect
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu