Asociaţia Chindia Jurasic Park, cunoscută ca un vechi promotor
al mișcării turistice montane dâmbovițene, organizează în perioada 23 - 26 iulie 2018, în munții Bucegi, activităţile
practice ale proiectului "Munțomanul
voluntar", proiect finanţat de Primăria Municipiului Târgovişte şi
realizat în parteneriat cu Şcoala "Coresi" Târgovişte.
Pe parcursul a patru zile, cei 36 de elevi participanţi
la proiect, vor învăța, atât teoretic, cât mai ales la atelierele practice,
lucruri folositoare despre munte: echipamentul individual şi colectiv folosit
în drumeţia montană, orientarea în teren cu ajutorul formelor de relief,
formele, culorile şi semnificaţiile marcajelor turistice din România, cum se
pregăteşte şi ce trebuie să conţină rucsacul unui montaniard, care sunt
regulile deplasării pe munte şi care sunt pericolele care pot apărea în munţi,
noțiuni elementare de meteorologie montană ș.a.. De asemenea, tinerii vor participa
la remarcarea traseului „triunghi galben” (Cheile Tătarului – valea Tătarului –
stâna din valea Tătarului - șaua Deleanu), unul din traseele cu marcaje „rele”
din munții Bucegi şi vor putea vedea, „in situ – pe viu”, diverse forme de
exocarst (chei, doline, lapiezuri) sau endocarst (grote artificiale sau peșeri
naturale). Cazarea participanţilor se va face
la Pensiunea "Gura de rai" din frumosul bazinet al Padinei.
Vă aşteptăm alături de noi!
Posta Nicolae
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu